Dorul - Guz, Andra, Puya

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Simt sângele de român, îmi curge în vene

Văd în lemn cioplite atâtea semne

În priveliștea de pe Caraiman

Parcă-l văd pe Mihai Viteazul călare pe un cal

Îl simt când ies din București, e în lutul din casele bătrânești, în povești

E în focul din cuptor, e în vinul de pe masă, vorbele din folclor

Îmbrăcăți la costume, își numără RON-îi, dar noi știm: de la țară vin și domnii

Sunt cel mai român dintre pământeni, sunt că acasă între maramureșeni

Vesel lângă olteni, liniștit cu ardeleni, puțîn amețit când mai stau cu

moldoveni

Drace, da-ne pace, știi ca, orice-ar fi, sângele apă nu se face!

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Probabil casă părintească nu se vinde, nu, cel mai bine o-ngrijesti doar tu

Avea nevoie de mine, mă simțeam atras, doar cu ai mei mă simțeam acasă

Mereu părea mai bine-acolo unde nu-s, probabil e mai bine

Poate de aia s-au dus

E o drama, simt cum mă strigă mama sau mama mamei sau mama lu mama lu mama

Și amintirile s-au ascuns pe raftul prăfuit de sus

Când alergam desculți și eram mult mai mulți și n-aveam nicio teamă

Și doar in nopțile pustii, când lacrimă se scurge

Dorul, dorul fuge, nimeni nu-l ajunge, nu!

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Oriunde vor merge pașii mei, sufletul îmi este plin de ei

Dorul asta nu mă lasă, nu mă lasă

Același cuvânt și-același gând mă leagă mereu de-acest pământ

Cel mai frumos loc e-acasă, e acasă!

Dorul, dorul, dorul…

Longing flees, flees, no one reaches it

Longing flies, leaves the heart bitter

Longing flees, flees, no one reaches it

Longing flies, leaves the heart bitter

I feel the blood of a Romanian, it flows in my veins

I see so many signs carved in wood

In the view of Caraiman

It's as if I see Mihai Viteazul riding a horse

I feel it when I leave Bucharest, it's in the clay from the old houses, in stories

It's in the oven fire, it's in the wine on the table, the words in the folklore

Dressed in suits, they count their RON, but we know: gentlemen come from the country too

I am the most Romanian of the earthlings, I am at home among the people of Maramureș

Cheerful near Oltenia, calm with Transylvanians, a little dizzy when I'm still with

Moldovan

Damn, give us peace, you know, whatever it is, blood is not made of water!

Longing flees, flees, no one reaches it

Longing flies, leaves the heart bitter

Longing flees, flees, no one reaches it

Longing flies, leaves the heart bitter

Probably the parental home isn't for sale, no, it's best you take care of it yourself

He needed me, I felt attracted, I only felt at home with my family

It always seemed better - where I'm not, it's probably better

Maybe that's why they left

It's a drama, I feel my mother's mother calling me or my mother's mother

And the memories were hidden on the dusty shelf above

When we ran barefoot and there were many more of us and I had no fear

And only on deserted nights, when tears flow

Longing, longing flees, no one reaches it, no!

Longing flees, flees, no one reaches it

Longing flies, leaves the heart bitter

Longing flees, flees, no one reaches it

Longing flies, leaves the heart bitter

Wherever my steps go, my soul is full of them

This longing does not leave me, it does not leave me

The same word and the same thought always binds me to this earth

The most beautiful place is home, it's home!

Longing, longing, longing…